DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Ioan 16:13 Oricare creştin, care doreşte să înţeleagă corect Biblia, trebuie să înţeleagă corect acest subiect. Şi noi dorim acest lucru, vrem să ştim ce este „Duhul Sfânt”, cine îl are şi cine nu îl are, de când şi ce duh avem fiecare. Duhul Sfânt este sinonim cu Spiritul Sfânt şi cu Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu este Mângâietorul, Duhul adevărului. Şi „Mângâietorul” are mai multe sinonime şi apare în diferite traduceri astfel: Mijlocitorul, Sfătuitorul, Ajutorul, Apărătorul sau Susţinătorul. Prima relatare a Bibliei, în care apare Duhul Sfânt este Genesa 1:2: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.” Pe urmă, găsim o relatare în care Duhul lui Dumnezeu îl avea un om, Iosif: „Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Geneza 41:38 Tot acest Duh, adică Duhul lui Dumnezeu, îl aveau toţi proorocii începând de la Moise, Beţaleel şi până la Maleahi. Cităm câteva dovezi în acest sens: Exod 31:3, Numeri 11:29, 1Samuel 10:10, 19:20, 2Cronici 15:1, Ezechiel 11:24 şi multe altele. Credem că deja avem suficiente dovezi pentru a da o definiţie Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este puterea activă a lui Dumnezeu. El nu este o persoană separată de Dumnezeu. Dacă ar fi o persoană, n-ar putea intra într-o altă persoană sau în mai multe persoane deodată. Acest Duh poate să dea înţelepciune, după cum avem exemplul lui Iosif sau putere, după cum a primit Samson. Duhul lui Dumnezeu este curat (sfânt) şi vorbeşte întotdeauna adevărul. De aceea a fost necesar în toate timpurile ca oamenii să aibă acest Duh sfânt al adevărului. A fost necesar în trecut şi este necesar şi acum, în prezent, ca oamenii să cunoască adevărul despre planul lui Dumnezeu, despre felul în care a fost creat omul. Numai Duhul ne poate ajuta la aceasta. Odată cu botezul lui Isus în râul Iordan, Duhul Sfânt a venit peste El. (Matei 3:16). Botezul Său arăta începerea lucrării Sale pentru care a venit pe pământ şi a mai avut un mare rol, adică identificarea Sa ca fiind Cel ce botează cu Duhul Sfânt şi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Despre acestea relatează Ioan Botezătorul, cel mai mare prooroc până la Isus, astfel: „Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” Ioan 1:32 – 34. Iată, Isus boteza cu Duhul Sfânt. Acest botez este diferit de botezul cu apă pe care-l făcea Ioan Botezătorul. Isus uneşte aceste două botezuri într-unul singur şi spune ucenicilor: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Matei 28:19. Ce este botezul cu Duhul Sfânt? Pentru a înţelege ce înseamnă botezul cu Duhul sfânt, trebuie să aruncăm o privire la scrierea Bibliei. Apostolul Pavel spune în epistola sa către Timotei: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16, 17. Aici, când apostolul Pavel se referea la „toată Scriptura”, el se referea la Scriptura care era scrisă până în acel moment, dar toată „însuflată de Dumnezeu”, adică scrisă sub supravegherea Duhului Sfânt, fapt care reiese şi din alte vorbiri ale apostolului Pavel, după cum este cea din Faptele Apostolilor 1:16: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.” Suntem convinşi că şi următoarea parte a Scripturii care a urmat să se scrie după Epistola lui Pavel către Timotei, este însuflată de Dumnezeu, adică scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt al adevărului. Astfel, aşa cum a spus apostolul Pavel: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu”. Chiar în paginile Sfintei Scripturi, ale Bibliei, în ultima sa carte, Apocalipsa, găsim o inventariere a ei înşişi. Având aceasta ne este uşor să separăm orice scriere care s-ar pretinde că aparţine Bibliei. Ne referim la scrierile apocrife ca şi „Cartea lui Tobit”, „Cartea Iuditei”, „Macabeii” şi altele. Apostolul Ioan relatează: „Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi din aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.” Apocalipsa 4:4 – 6. Cei douăzeci şi patru de bătrâni sunt nimeni alţi decât cei douăzeci şi patru de prooroci care şi-au lăsat consemnul în paginile Sfintei Scripturi. La aceştia s-a referit Isus în „Pilda bogatului nemilostiv” când a spus că: „Au pe Moise şi pe prooroci…” Luca 16:29. Cele „patru făpturi vii” sunt cele patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Alte traduceri ale Bibliei, precum cea din 1873, redau în loc de „făpturi vii”, „fiare”. Desigur, acestea nu au nimic de a face cu cele din capitolele 11, 13 şi 17 sau cele din proorocia lui Daniel, dar cele patru Evanghelii se pot numi şi fiare (puteri), având în vedere puterea lor, puterea de a întări adevărurile fundamentale ale Bibliei, conţinând chiar învăţătura lui Hristos. Mai departe, avem „şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”. Cele „şapte lămpi de foc” sunt Duhul lui Dumnezeu care a fost peste cei şapte bărbaţi credincioşi care au continuat scrierea Bibliei, după cele patru Evanghelii, adică de la Faptele Apostolilor şi până la Apocalipsa. Acestea nu sunt doar nişte afirmaţii îndrăzneţe, ci acestea se pot dovedi cu multe versete biblice. Să arătăm câteva exemple: În Apocalipsa 11: 16 – 18, cei douăzeci şi patru de bătrâni se auto-identifică cu „robii prooroci”. Dacă ar fi să luăm ce au spus aceşti 24 de bătrâni (v. 17,18), într-adevăr, spre acestea au ţintit vorbirile tuturor proorocilor. Arătăm şi aici doar câteva exemple: Isaia 33:1; Habacuc 2:9 – 13; Mica 3:9, 10, Ieremia 23:10, etc. Cităm Apocalipsa 5:5: „ Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” Proorocul Isaia a fost acel „unul din bătrâni” (vezi Isaia 11:1 şi 59:20). Cităm Apocalipsa 6:1, 2: „ Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.” Cel ce sta pe acel cal alb nu este nicidecum Isus Hristos! Isus este descris în Apocalipsa 19: 11 – 16. El nu are „un arc” ci „o sabie ascuţită”, dar „una din cele patru făpturi vii” a anunţat dinainte aceasta „cu glas de tunet”, că vor veni Hristoşi mincinoşi şi că vor înşela pe mulţi. (Matei 24:5, 24 – 27). Folosind această metodă, vom găsi cu uşurinţă că orice dovadă din Apocalipsa care vorbeşte de cei 24 de bătrâni, de cele 4 făpturi vii sau cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu, se regăsesc în paginile Sfintei Scripturi pe care aceştia le semnifică. Concluzia pe care o putem trage din felul în care Biblia s-a scris, este că Dumnezeu prin Duhul Său, Duhul Sfânt al adevărului, a vegheat la scrierea ei, pentru ca noi folosindu-ne de această carte, Biblia, să cunoaştem adevărul. Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă chiar cunoaşterea acestui adevăr pe care Biblia ni-l transmite. Într-o vorbire de a Sa, Isus spune: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Ioan 7:38. Iar mai departe, apostolul Ioan continuă: „Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” (Versetul 39). Duhul despre care vorbea Ioan era Mângâietorul, Duhul adevărului, iar „râurile de apă vie” sunt multele adevăruri despre care Isus le spusese atunci când era cu ei că nu le puteau purta. Iată ce le spunea Isus ucenicilor: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Ioan 16:12, 13. Ce lucruri au putut purta ucenicii lui Isus câtă vreme era cu ei şi care au fost acelea pe care nu le puteau purta încă? Apostolul Pavel ne dă răspunsul: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi…” 1Corinteni 3:2. Tot despre această „hrană” începătoare, adică „laptele”, apostolul Pavel le vorbeşte şi Evreilor: „Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” Evrei 5: 13, 14. „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu…” Evrei 6:1. Nu erau bune „adevărurile începătoare ale lui Hristos”? Ba da! Erau foarte bune şi necesare, dar la aceste adevăruri a spus Isus că mai are să le spună multe! Tot ce s-a scris, inspirat de Duhul Sfânt, de la Faptele Apostolilor la Apocalipsa, sunt lucruri pe care ucenicii nu le puteau purta atunci. Mai multe lucruri nu au fost înţelese corect de ucenici chiar în timp ce Isus era încă cu ei. Aceasta s-a dovedit din vorbirea lor de îndată ce Isus a fost luat de la ei şi răstignit. (vezi Luca 24: 21, 22; Ioan 21:23). Duhul lui Hristos, care este Duhul adevărului, s-a dovedit a fi cât se poate de adevărat şi de acea dată, adică faptul că ucenicii nu puteau purta atunci tot adevărul pe care Isus mai trebuia să-l transmită. Dar Isus a făcut întocmai cum le-a promis, le-a trimis Mângâietorul, Duhul adevărului! Apostolii nu au ezitat să-i pună lui Isus întrebarea: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” La această întrebare Isus le răspunde: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Faptele Apostolilor 1: 6b, 7, 8. Desigur, Isus ştia că nu era vorba de o împărăţie a Israelului literal şi nici că ea ar trebui aşezată atunci. Ştia că trebuia să treacă un timp lung de şedere a Sa „la dreapta Tatălui” (Psalmul 110:1), timp în care apostolii nu vor mai fi în viaţă, de aceea Isus le răspunde simplu: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele…” Mângâietorul nu a întârziat să apară şi rând pe rând, acesta le-a descoperit „tot adevărul” şi le-a „descoperit lucrurile viitoare”, chiar lucruri referitoare la vremi şi soroace. În „tot adevărul” despre care vorbea Isus, se cuprindeau spre exemplu, următoarele principii înţelese atunci de apostoli: - importanţa noului legământ, - adevăratul „Iudeu” este acela tăiat împrejur în inimă, scotea în evidenţă adevăraţii creştini care compun Biserica, - serviciu preoţesc Levit a ţinut până la Isus, - şi Neamurile sunt convertite şi beneficiază de răscumpărare prin jertfa lui Isus şi multe alte adevăruri. Un exemplu de „lucruri viitoare” descoperit apostolilor de către Isus, pe care îl primeşte de la IEHOVA, este Cartea Apocalipsa lui Ioan. Prin aceasta, robilor lui Dumnezeu le este descoperită starea poporului lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, în ziua Domnului (Apocalipsa 1:10). Le este arătată robia prin care poporul trebuie să treacă, robie în sens figurat, fiind biruit de „fiare”, plătind în acest fel pentru neascultarea pe care o arată faţă de IEHOVA. Tot în această Carte şi tot prin acelaşi Duh, poporului îi este arătată şi eliberarea din robia simbolicului „Babilon” şi apoi, pedeapsa pe care „fiara” o primeşte. Astăzi, acelaşi Duh al lui Dumnezeu, Duhul adevărului, ne ajută să înţelegem corect multe adevăruri biblice, unele din Apocalipsa, care până nu demult erau pecetluite. Care a fost rolul minunilor care-i însoţeau pe cei ce primeau Duhul Sfânt? Desigur, acele daruri, puterea de a face diferite minuni, vindecări şi vorbiri în limbi au fost de bun augur pentru creştini, dar nu acesta a fost principalul scop pentru care au primit Duhul Sfânt. Minunile făcute de credincioşii care primeau Duhul Sfânt, demonstrau buna intenţie a Duhului de a face bine, de a face ce este drept, ajutau oamenii de atunci, care asistau la acele minuni, să înţeleagă că Duhul Sfânt este un Duh al adevărului şi a dreptăţii şi este de dorit pentru oamenii care doresc binele. Principalul scop pentru care primeau Duhul Sfânt, era o înţelegere clară a scopului lui Dumnezeu cu omenirea, la fel şi înţelegerea clară a jertfei lui Isus şi puterea ei de răscumpărare. Astăzi, printre creştini, părerile sunt împărţite dacă am pune întrebarea: Aveţi sau nu Duhul Sfânt? Unii spun cu tărie că au Duhul Sfânt şi susţin că fac şi unele minuni chiar, vindecări, proorocii şi vorbiri în limbi; se vede cu uşurinţă că le lipseşte partea cea mai principală care trebuie să-i caracterizeze pe cei ce au acest Duh, adică înţelegerea corectă a adevărurilor Bibliei, o înţelegere spirituală, în Duh şi adevăr. Dacă aceşti oameni care spun că au Duhul Sfânt, iar cea mai principală parte a sa le lipseşte, adică înţelegerea corectă a adevărurilor Bibliei, cu siguranţă, şi cealaltă parte privind vindecările şi alte minuni, lipseşte. Alţii, dacă sunt întrebaţi dacă au sau nu Duhul Sfânt, răspund: „Nu, noi nu avem Duhul Sfânt, doar cei 144000 îl au.” Este chiar interesant, în timp ce aceşti oameni spun că nu au Duhul Sfânt, totuşi ei înţeleg foarte multe adevăruri ale Bibliei foarte corect, adevăruri descoperite chiar prin acel Duh Sfânt în perioada de „belşug spiritual”, şi mai mult decât atât, ei s-au botezat „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, aşa cum Isus i-a învăţat. Oare nu Duhul adevărului este în astfel de oameni? Ba da! Chiar acest Duh este, dar „foametea spirituală” care a urmat şi a bântuit poporul Domnului, după belşugul spiritual pe care l-au avut, îi împiedecă să ştie acest lucru. Dacă aceştia spun că nu au Duhul lui Hristos, adică Duhul Sfânt, atunci ce duh au? (1Ioan 4:2, 3) Ce trebuie să facă un creştin pentru a avea Duhul Sfânt? Anterior, s-a răspuns deja la această întrebare. Îndată ce un creştin este botezat el primeşte Duhul Sfânt, desigur, dacă botezul este efectuat corect, candidatul la botez înţelegând semnificaţiile: „în Numele Tatălui”, „al Fiului” şi „al Sfântului Duh”. Înţelegerea corectă a acestor semnificaţii, vine în urma înţelegerii corecte a multor alte adevăruri biblice, acestea provenind de la Duhul Sfânt al adevărului. Odată primit, se poate pierde acest Duh? Da! Se poate întâmpla şi acest lucru, de aceea apostolul Pavel ne avertizează: „Nu stingeţi Duhul.” 1Tesaloniceni 5:19. Tot apostolul Pavel îi învaţă pe Efeseni astfel: “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Efeseni 4:30. Proorocul Isaia ne arată ce a păţit poporul lui Israel după ce au întristat pe Duhul Sfânt. Cităm: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.” Isaia 63:10 Cel ce are acest Duh se cunoaşte după roade. Roadele Duhului sunt: „…dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” Galateni 5:22, 23. Duhul Sfânt, al adevărului, să fie cu toţi cei ce caută adevărul dintr-o inimă sinceră! ÎNVIEREA „Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” Matei 22:30 Aceste cuvinte, relatate în versetul de mai sus, sunt cuvintele lui Isus Hristos. Nişte Saducheii, care nu credeau în înviere, au venit la Isus şi dorind să-L prindă cu vorba, I-au pus următoarea întrebare: „Învăţătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să-i ridice urmaş.” Erau, deci, la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.” Matei 22:24 – 28. La această întrebare, Isus le răspunde: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” Matei 22:29, 30. Ce a vrut Isus să spună prin faptul că: la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer? A vrut cumva Isus să spună că la înviere, oamenii care vor avea acest drept, vor învia în corpuri spirituale nevăzute ochiului omenesc? În nici un caz! Nu aceasta a vrut Isus să spună! Dacă observăm, era în discuţie relaţia de căsătorie între o femeie şi cei şapte fraţi. Deci, având în vedere căsătoria a spus Isus că la înviere vor fi ca îngerii. Aceasta ne dă de înţeles că la înviere, mandatul divin este deja îndeplinit şi suspendat. (Genesa 1:28). Această întâmplare privind Saducheii şi învierea, este relatată de trei evanghelişti: Matei 22:24, Marcu 12:19 şi Luca 20:28. Fiind repetate de trei ori, acestea dau o deosebită importanţă cuvintelor lui Isus, cuvinte prin care dă o regulă învierii. Oricare altă interpretare privind învierea, interpretare care nu potriveşte acestei reguli dată de Isus, este neadevărată. Aşadar, există o singură înviere literală a celor morţi. Despre aceasta a vorbit Maria, sora lui Lazăr, când a spus: „Ştiu” I-a răspuns Marta „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Ioan 11:24 Ce se înţelege prin „ziua de apoi”, ne arată apostolul Ioan în Apocalipsa 20:5a: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” Şi apostolul Ioan vorbeşte aici tot despre învierea literală, înviere care va avea loc spre sfârşitul celor o mie de ani. O altă categorie de înviere pe care o găsim în Biblie, este o înviere spirituală şi mai este numită „întâia înviere”. Apocalipsa 20:5b. Învierea spirituală sau „întâia înviere”, este o înviere a celor morţi spiritual, de altfel ei sunt vii, dar morţi în ce priveşte înţelegerea corectă a Bibliei. Să nu facem confuzie între aceste două învieri. Atenţie! Cea numită „întâia înviere”, nu se încadrează în criteriul arătat de Isus privind învierea literală, adică cei astfel „înviaţi” nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Învierea spirituală este numită în Biblie „întâia înviere”, deoarece ea are loc prima, deci înainte celei literale care va avea loc doar la sfârşitul celor o mie de ani. Astfel de înviere a avut loc şi cu ocazia primei veniri a lui Isus şi va avea loc şi cu ocazia celei de a doua veniri, ba chiar va fi un semn că a doua venire va avea loc, de aceea Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta, vor învia.” Ioan 5:25 Iată, prin expresia: „vine ceasul”, Isus se referea la cea de a doua Sa venire, iar prin expresia: „acum a şi venit”, se referea la prima Sa venire. După ce Ioan Botezătorul şi-a terminat misiunea şi a fost închis, trimite nişte ucenici la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Matei 11:3b. (Este interesant că Ioan Botezătorul, care a pregătit calea lui Isus şi l-a botezat, nu a priceput venirea Lui.) La această întrebare, Isus îi răspunde: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Matei 11: 4b, 5, 6. Unul din semnele trimise lui Ioan Botezătorul a fost acesta: morţii învie. La fel va fi şi la cea de-a doua venire, după primul semn, stârpirea pretinsului „uns”, vom vedea următorul semn, „o înviere” a celor morţi spiritual şi acestea vor demonstra că venirea a avut loc într-adevăr. Faptul că Isus a specificat în versetul arătat anterior (Ioan 5: 25), că doar „cei ce-L vor asculta, vor învia”, ne arată că vorbirea Sa a fost în sens figurat, deci se referea la o înviere figurativă, simbolică. Toţi „morţii” aud glasul lui Isus dar nu toţi ascultă. Este cât se poate de clar că aceşti morţi sunt morţi simbolic. Tot despre această înviere spirituală îi vorbeşte îngerul proorocului Daniel: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” Daniel 12:2. Dacă omul nu lucrează nimic nechibzuit, cu atât mai mult Dumnezeu, El nu readuce pe nimeni la viaţă doar pentru a-l pedepsi din nou. Să observăm în relatarea făcută de apostolul Ioan, în Apocalipsa 20:11 – 15, se spune că „morţii au fost judecaţi după faptele lor”. Deci, mortul pe care „Marea, Moartea şi Locuinţa morţilor” l-a dat înapoi, el este judecat, după care readus la viaţă, înviat dacă este cazul, sau aruncat în „iazul de foc”, desigur, ca mort ne înviat este aruncat în „iazul de foc”. Din acest loc, „iazul de foc” sau „moartea a doua”, nu mai există acea posibilitate de a mai fi readus la viaţă, însă din celelalte locuri există această posibilitate. Ca să înţelegem ce este moartea spirituală, putem citi Ezechiel capitolul 37. Cităm câteva versete: „El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!” (v. 3, 4). Versetul 11 ne arată că de fapt „oase uscate”, li se spune metaforic vorbind, casei lui Israel: „El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; Suntem pierduţi!” Mai cităm şi versetele 21 la 23, de aici reiese de ce era casa lui Israel asemănată cu nişte oase uscate. Pentru că au păcătuit, de aceea au fost duşi robi şi risipiţi printre neamuri: “Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii. Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urâciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit, şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” Ca şi Israelul antic, în aceeaşi stare se găseşte şi poporul Domnului de astăzi, este rob, este vândut, toate acestea pentru fărădelegile pe care le-au făcut, deci pe drept se pot asemăna cu nişte oase uscate, oase care aşteaptă să învie. Dorinţa noastră sinceră este ca toţii, şi cei morţi şi cei vii „să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” Apocalipsa 22:14. IEHOVA, Dumnezeul cel drept, să fie lăudat şi preamărit în veci de veci! (Aducem la cunoştinţa cititorilor acestei ediţii,”Ce spun proorocii”, că urmează ultimul număr, 17, cu titlul „Ultima cină comemorativă a morţii lui Hristos”, după care vom aştepta venirea Stăpânului Isus, iar apoi, după venirea Sa, dacă „vom auzi ceva şoptindu-ni-se la ureche o vom spune-o de pe acoperişurile caselor”, deci vom continua, mulţumind întotdeauna marelui Creator IEHOVA.) Data apariţiei: Februarie 2011